Acțiunea României VA CONTA în dosare ca BREXIT sau cel al bugetului MULTIANUAL al UE

Publicat: 29/12/2018, 17:08
Actualizat: 25/03/2019, 22:42

Ministrul pentru Afaceri Europene, George Ciamba atrage atenția că acțiunea președinției române a Consiliului Uniunii Europene va conta foarte mult în dosare precum ca Brexit sau perspectiva financiară multianuală.

„Înseamnă multe lucruri și să sperăm că nu o să găsim și mai multe semnificații decât ne gândim la acest moment. Vă dau un singur exemplu: Brexit. Ce va însemna un Brexit fără acord? Va fi un lucru foarte important ce vom face ca președinție. În afară de acte delegate și prin comitologie, noi, ca președinție, va trebui să inițiem acte legislative, care să permită inclusiv drepturile cetățenilor britanici din România, pentru reciprocitate, ca cetățenii români din Marea Britanie să nu aibă de suferit. Noi avem asigurări de la guvernul britanic, dar dacă lucrurile vor merge în direcția pe care nu ne-o dorim – oricum, nu ne-am dorit nici ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană – dar o ieșire dezordonată este scenariul cel mai negru pe care putem să-l avem. Va fi foarte important ca atunci să acționăm astfel încât cetățenii noștri, cetățenii europeni să nu aibă de suferit. Deci acțiunea noastră va conta foarte mult,” a explicat George Ciamba, ministrul pentru Afaceri Europene, pentru Mediafax.

„Alt lucru este dosarul legat de perspectiva financiară. Este vorba de bugetul multianual, este vorba despre modul cum vom dezvolta această țară, cum vom permite procesul de convergență să continue, care vor fi politicile de coeziune, ce tip de politici vom avea în domeniul apărării, pentru că acolo vorbim și de fonduri de apărare, acolo vorbim și despre cercetare, de schimburi academice, vorbim de programul Erasmus. Deci, practic, integralitatea de politici europene care reprezintă noțiuni care țin de politică internă, este vorba despre ceea ce cetățeanul european va trebui să facă sau va putea folosi ca oportunitate. Este un lucru important ceea ce vom face ca președinție, inclusiv chestiunile care pot părea esoterice – dosare legislative, perspectiva financiară multianuală, lucruri care au impact foarte direct pe cetățean.

De altfel, tema pe care noi am ales-o descrie ceea ce vrea să facă România, ceea ce a vrut să facă România din primul moment în care a intrat în Uniunea Europeană. Este vorba despre Coeziune, o valoare comună europeană>, care reprezintă, pe de o parte, în plan politic, unitate, în plan economic înseamnă convergență, care înseamnă până la urmă modernizare, care înseamnă modernizarea societății, procesul fundamental pentru care România a intrat în Uniunea Europeană și, binențeles, este vorba de coeziunea socială, care înseamnă nediscriminare, că cele patru libertăți fundamentale nu pot fi separate. Nu putem să avem beneficii sociale diferite de la un cetățean european provenit dintr-un stat membru față de un alt cetățean european provenit din alt stat membru, care reprezintă de fapt cheia nediscriminării în interiorul pieței unice”.

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, George Ciamba, a acordat un interviu agenției de presă Mediafax, care va fi publicat integral marți, 1 ianuarie 2019.

România va exercita, în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2019, Președinția Consiliului Uniunii Europene. Acest mandat se asigură prin rotație între statele membre ale Uniunii Europene la fiecare șase luni. În timpul exercitării Președinției, România va reprezenta Consiliul Uniunii Europene în dialogul cu celelalte instituții europene, în special Comisia Europeană și Parlamentul European, lucrând de asemenea în strânsă coordonare cu Președintele Consiliului European în cadrul procesului decizional.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un instalator care făcea reparații într-o vilă a găsit 30 de kilograme de monede de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Drumuri blocate, întârzieri pe calea ferată și aeroporturi, după ce vortexul polar a pus stăpânire...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
2024: Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h? Se suspendă permisul?
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
E cel mai mare coșmar dacă stai la bloc. Toți facem greșeala asta pe timp...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Ce faci în weekendul 23-24 noiembrie. Ce nu trebuie să ratezi sub nicio formă când...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Test de cultură generală. Câte laturi are Marea Piramidă din Giza?